Internet sau Mici si Bere ?

Cum se câştigă alegerile în era digitală? În România nu se câştigă. În SUA da.


Phil Noble, implicat în campania lui Barack Obama ca voluntar a demonstrat cum se poate în Statele Unite, iar specialiştii noştri în comunicare ne-au argumentat cum nu se poate în România. Sau cel puţin asta au încercat. Primul mesaj pus pe site-ul candidatului a fost „You own this campaign”. Campania s-a axat pe mai multe planuri, printre care şi acela de a-l face pe om să creadă că deţine controlul asupra deciziilor sale şi că rezultatul final va fi datorat alegerii sale. El va fi acela care a pus umărul la viitorul Statelor Unite ale Americii şi nu politicianul. Mesaje precum „I’m asking you to believe” întăresc această idee de a avea soarta politicianului în mâini şi numai tu ai puterea de a-i da o şansă acestuia. S-au vândut pe Internet tricouri cu chipul lui Obama şi s-au organizat concursuri pentru a se strânge donaţii. Cetăţenii care donau 250$ pentru campanie erau trecuţi pe o listă, iar la final 5 dintre aceşti oameni câştigă o cină alături de Barack Obama. Ce vreau să reţineţi aici este că nu le-au oferit oamenilor mici şi bere, fasole şi ciorbă cum se obişnuieşte la noi, ci i-au manipulat ieftin şi eficient.

Adriana Săftoiu a spus că „politicienii noştri folosesc cele mai cinice metode pentru a convinge electoratul” şi că „la noi banii votează, nu informaţia”. Ei bine cum îţi educi electoratul aşa îl ai. A adăugat bine că în România „era digitală se câştigă cu sacoşa”, dar mi-ar fi plăcut să aud şi nişte soluţii pentru ca situaţia să se schimbe. Spunem că ţăranul nostru cu mită e câştigat, dar sincer o sacoşă de făină şi o sticlă de ulei pe care le primeşte în campanii nu-i ajung pentru patru ani trăiţi din nou în sărăcie. Aşa că ar face bine doamna Săftoiu să nu se coboare la pomeni electorale, ci să găsească altă cale de a-şi aduna voturi căci vorba aceea... minunate sunt căile PR-ului.

Dumitru Borţun a spus că „nu poţi crea vectori de presiune prin Internet” şi că „nu poţi mobiliza publicul să meargă la vot prin comunicarea online”. Singurul impediment ar fi că nu tot poporul are Internet, dar altfel nu ar trebui să existe „NU POT”. Dacă nu prin donaţii precum la americani, atunci prin alte moduri.

Bogdan Naumovici a întors un pic (mai mult) roata discuţiei. Cei care au Internet sunt tineri şi oameni de vârsta a doua. Majoritatea votanţilor sunt pensionari. Ceva nu se leagă între „era digitală” şi votanţi. Politicienii nu sunt interesaţi să atragă publicul tânăr pentru că asta ar aduce o schimbare la nivelul ţării, adică exact ceea ce „mai marii” nu îşi doresc. Cinci milioane şi ceva de oameni din România au Internet. Punem că din aceştia, 4 milioane au drept de vot (deşi dacă puştiul are Internet, au şi părinţii dar în fine). Sunt de neglijat 4 milioane de alegători? Sunt de neglijat se pare...

L-am întrebat în cadrul conferinţei pe Mircea Geoană dacă pe viitor va investi resurse tot în pomeni electorale sau va investi în comunicarea online, pentru că eu ca şi studentă prefer să citesc blogul unui politician decât să ma duc la mici şi bere în parc la Izvor. Mi-a zis că el nu face pomeni electorale (chiar credea că înghite careva gogoaşa) continuând cu un discurs despre convingerile sale legate de viitorul ţării, evident nerăspunzând absolut deloc la întrebare. În sală oamenii râdeau pe sub mustăţi cum la o simplă întrebare nu a putut da un răspuns şi a crezut că ne ia de proşti pe toţi (ţin să precizez că în sală erau 90% oameni care au studiat/studiază comunicarea) spunând ca papagalul fraze scrise de consilierul său probabil.



Organizarea a fost de nota 10. Aş mai fi comentat momente ale discuţiilor, dar risc să vă pierd pe parcursul lecturii. La noi nu se câştigă alegerile folosindu-ne şi de Internet pentru că nu se vrea. Nu vorbesc de campaniile în mediul rural. Presimt că ne mai trebuie încă 4 ani pentru a se mai duce din nesimţirea campaniilor de acum. Intelectualul nu are ce face cu pomenile politicianului. Nişte pensii mărite în prag electoral, dar care se vor pierde în scumpirile la gaze, curent şi alimente sunt nimic pe doi. Şi ca bonus de informaţii vă zic că bunica mea din sectorul 5 a primit telefon mobil de la Vanghelie în campania pentru primăriile de sector, l-a pus într-un sertar la zăcut şi a votat cu Sebastian Bodu. În scurt timp pierdeţi şi pensionarii...

(Postul de mai sus conţine un comentariu subiectiv al conferinţei „Politica 2.0. Cum se câştigă alegerile în era digitală” )

Corina Iordache

Arogantii si Prostanacii

S-a văzut în parcarea Romexpo unde liderii celor mulţi şi săraci şi-au etalat limuzinele mari şi luxoase. S-a văzut în rictusul însetat de putere şi bogăţie al lui Adrian Năstase; în euforia grăbită cu care Mircea Geoană interpreta partitura promisiunilor electorale; în aroganţa tăioasă al lui Miron Mitrea; în ironiile înfumurate aruncate de Victor Ponta; în grimasa atotdispreţuitoare a lui Liviu Dragnea, un dumnezeu local ridicat de reforma lui Geoană la rangul de lider naţional: în mugetul de prădători vorace al baronilor locali; în ultimul rând în zâmbetul pervers al lui Ion Iliescu care transmitea o comandă simplă: Mircea, fă-te că eşti premier…

Patru ani cât a stat în opoziţie, timpul a trecut degeaba pentru PSD. A rămas acelaşi partid nereformat în care bătrânii saurieni fac legea, iar tinerii sunt vitrina trimisă la TV. În PSD se predică Marx şi Lenin sau, mai nou, a treia cale a lui Giddens, dar protejaţii lui Iliescu se închină la vile, se roagă la zeul Merţan şi fac mătănii numărându-şi mental multi-milioanele. Am văzut la Romexpo un miting de flămânzi avizi îmbătaţi de aburii puterii. Se băteau în piept că mor de grija săracilor. Mârăiau zgomotos spre „ciolanul“ controlat de patru ani de „puterea de dreapta“.


Pe mulţi, procurorii îi caută pe la vile, iar ei stăteau cocoţaţi pe o scenă, rosteau nume de candidaţi, proclamau sfârşitul unor doctrine, agitau lopeţi în aer. Unii închideau ochii şi se vedeau deputaţi sau senatori. Alţii întindeau mâinile pipăind imaginar fotoliile, birourile şi secretarele de miniştri. Parfumul bugetului de stat îi ameţise pe toţi. Opoziţia a fost grea, vorba lui Adrian Năstase, iar până la girofarurile puterii nu mai e decât un pas. Nada electorală a pensiilor şi salariilor a fost lansată. Cei puţini şi bogaţi nu trebuie decât să aştepte liniştiţi ca toţi cei mulţi şi sărăci să vină să-i voteze şi să le refacă accesul la comisioane şi să-i repună în circuitul valizelor din politică. Ca întotdeauna, demagogul de serviciu al partidului, Ion Iliescu, performa cu virtuozitate aceeaşi placă învechită a „guvernării cu modestie şi decenţă, nu cu înfumurare şi pretenţii“.


Dar cine-l mai asculta? Când Iliescu şi-a ţinut discursul, sala era aproape goală. Pesediştii nu mai aveau nevoie de sfaturile lui pentru că se vedeau deja în scaunele puterii. Doar câţiva nostalgici, fanatici ai populismului pur, s-au înghesuit lângă scenă pentru a-i sorbi vorbele goale. Spre deosebire de alte dăţi, când discusurile lui Iliescu îi priponeau în scaune dornici să se împărtăşească din arta celui sărac şi cinstit, acum nu au mai interesat pe nimeni lozinci ruginite precum aceea că „PSD nu trebuie să fie un partid al demagogilor, al celor interesaţi doar de putere, avere, îmbogăţire personală“. La fel de nepotrivită ca şi discursul lui Iliescu a fost aria interpretată de Costel Busuioc. Nu el ar fi trebuit să cânte. Ci Adi Minune şi Guţă care, cu hiturile lor nemuritoare „Să moară duşmanii mei“ şi „Milion cu milion fac mai multe milioane“, s-ar fi potrivit mai bine cu valorile, aspiraţiile şi obiectivele baronilor locali şi naţionali ai PSD care stau să revină la guvernare.

Alianta DA Reloaded

Conform ultimului sondaj INSOMAR, PDLul este cotat cu 39%, PSDul cu 25% si PNLul cu 20%. Printr-un calcul simplu putem observa ca daca s-ar reconstitui faptic Alianta DA (juridic nu a fost desfiintata niciodata), ar putea sustine guvernul de dupa alegeri cu o majoritate parlamentara confortabila fara a mai fi nevoiti sa apeleze la vreo solutie imorala (PC) sau vreuna de-a dreptul cretina (PNG sau PRM).

Mai retineti faza de dupa alegerile din 2004 cand Base arunca palaria lui Vosganian in sustinatorii fericiti de victoria favoritilor ? Oare vom vedea o scena asemanatoare dupa alegerile din noiembrie ?


Va invinge orgoliul sau intelepciunea ?

(foto: Mircea Restea)