Baietii lu' Nea Jiji

Comunici si Castigi

"Care este cel mai util curs de pregatire la care ati participat vreodata?" au fost intrebati 1.000 de directori de companii din S.U.A., in cadrul unui chestionar. Si, in mod neasteptat, raspunsurile lor nu s-au referit la vreun curs financiar, la vreunul de resurse umane sau de crestere a vanzarilor. 72% din ei au raspuns ca cel mai util curs le-a fost cel de... imbunatatire a abilitatii de a vorbi in public.

In afaceri, ca si in POLITICA, a face o prezentare buna este un lucru vital, indiferent ca este vorba de o propunere de fuziune a doua companii facuta in fata a 20 de executivi sau de lansarea unui nou tip de aspirator in cadrul unui targ. Prezentarea respectiva creeaza o anumita impresie asupra auditoriului si important este ca aceasta impresie este cea care decide in cea mai mare masura modul, favorabil sau nu, in care va actiona ulterior auditoriul. Lee Iacocca, fost sef al gigantului american Chrysler, spunea: "E rusinos sa vezi cate un tanar, altminteri capabil si foarte inteligent, cum se chinuie, fara succes, sa expuna comitetului director ce are in cap."


Cand incerci sa convingi pe cineva sa actioneze intr-un anumit fel, ceea ce spui conteaza in proportie de doar 8%. Nu mesajul in sine este asadar hotarator, ci felul in care il spui (50%) si impactul vizual pe care il ai asupra interlocutorului (42%). Iata de ce politicienii de calibru, ca Tony Blair, George Bush sau Vladimir Putin platesc cu 5.000 $ pe ora tot felul de consultanti care le spun cum sa se imbrace, cum sa vorbeasca si cum sa se miste (limbajul trupului) in fata unui public.

Un curs de imbunatatire a abilitatii de a vorbi in public este unul foarte atractiv (participantii se pot distra de minune) si, totodata, este si unul destul de simplu, deoarece este construit in jurul a doar cateva idei mari si clare:

1. Repeta prezentarea in prealabil. Asigura-te ca stapanesti bine lucrurile despre care vorbesti si ca tonul tau este unul de conversatie, ca si cum ai purta o discutie cu o singura persoana, nu cu o sala plina. Nu incerca sa memorezi intreaga prezentare. Memorezi introducerea, punctele-cheie si concluzia, in rest vorbesti liber. Astfel iti vei pastra spontaneitatea si, ca urmare, prezentarea va fi mai atractiva.

2. Incepi cu o fraza vioaie si direct la obiect. Nu astepta ca auditoriul sa inceapa sa se intrebe ce vrei de fapt de la el.

3. Axeaza-te pe chestii concrete: beneficii, costuri, pasi care trebuie facuti. Lasa deoparte amanuntele.

4. Priveste-i in ochi pe cei carora le faci prezentarea. Vei fi mult mai convingator si mai demn de incredere.

5. Niciodata sa nu citesti randurile prezentate pe flip-chart sau proiectate pe ecran. Publicul va adormi instantaneu.

6. Fii scurt. Cu cat mesajul e mai scurt (fara ca aceasta sa ii afecteze claritatea), cu atat mai bine. Comicul Jerry Seinfeld spunea: "Am muncit o ora ca sa reduc o propozitie de opt cuvinte la cinci." Mai scurt inseamna mai de impact si mai usor de memorat.

Marketing Politic

Introducerea votului uninominal are efecte palpabile şi în marketingul politic. „Aceasta se îndreaptă acum spre candidat, spre personalitatea sa, prin scoaterea în evidenţă a proiectelor, calităţilor şi experienţei personale. S-a modificat logica comunicării cu electoratul, s-a modificat şi perspectiva de lucru cu clientul politic. Acum nu mai există «omul-locomotivă» la Bucureşti, care trage după sine, într-un şir lung de vagoane, restul listei“, explică Dan Andronic, directorul Multimedia Political Communication. El spune că numărul clienţilor a crescut foarte mult, ceea ce înseamnă „mult mai multă muncă“ şi „o explozie de firme pe piaţa de marketing politic“, având în vedere cele peste patru sute de colegii cu trei-cinci candidaţi importanţi. „Este o piaţă cu un deficit de forţă de muncă. Unii jurnalişti au trecut de partea cealaltă a baricadei şi s-au făcut comunicatori. Nu toţi însă au experienţa necesară într-o campanie. De aceea, m-a surprins când o firmă de consultanţă a anunţat că lucrează cu 35 de candidaţi. Ori au «umflat» cifra, ori sunt inconştienţi. Nu poţi face campanii pentru 35 de oameni diferiţi, un număr de 10-15 candidaţi fiind, în opinia mea, proporţia perfectă pentru o firmă. Asta, dacă vrei să ai şi rezultate“, mai afirmă Andronic.
(Revista Capital)

False Alternative

Cele mai reusite victorii sunt acelea in care „victimele“ sunt convinse ca detin controlul asupra situatiei, cand de fapt ele sunt in realitate marionetele voastre. Oferiti-le celorlalti alternative care sa rezolve toate problemele in avantajul vostru! Determinati-i sa aleaga raul cel mai mic pentru ei si care, oricum, serveste scopului vostru!


Miliardarul J.P.Morgan i-a comandat odata unui bijutier o piesa deosebita – un ac de cravata cu o perla incrustata. Bijutierul a muncit cateva zile si a realizat un ac superb, cu o perla de toata frumusetea, pe care i l-a trimis lui Morgan intr-o cutie de catifea insotita de o nota de plata de 5.000 de dolari. A doua zi insa, cutia s-a intors la bijutier, impreuna cu un biletel: „Acul imi place, pretul – nu. Daca va convine cecul de 4.000 de dolari pe care vi-l anexez, pastrati-l si trimiteti-mi inapoi cutia, cu sigiliul intact“. Furios, bijutierul i-a trimis banii inapoi, spunand ca pretul oferit nu-i convenea deloc. Mare i-a fost insa surpriza cand, deschizand cutia, nu a mai gasit bijuteria, ci un cec de 5.000 de dolari in locul ei. In realitate, miliardarul fusese dispus sa plateasca chiar si 5.000 de dolari pentru bijuterie, dar incercase sa obtina totusi o reducere (fara sa riste insa sa piarda obiectul).

Ipocrizie Naturala

Pentru ca intra in campanie electorala, Oana Zavoranu si-a dat jos silicoanele declarand ca doreste sa fie mai naturala in fata alegatorilor.

Zambaccian vs Ceptura

Sah Mat

Fiintele umane sunt creaturi care actioneaza in virtutea rutinei, cu o nestavilita nevoie de a fi familiarizate cu actiunile altora. Daca sunteti previzibili, adversarii vostri se vor simti stapani pe situatie. Ca urmare tot ce aveti de facut este sa rasturnati situatia: fiti in mod voit imprevizibil. Un comportament aparent lipsit de scopuri si de coerenta ii va deconcerta pe ceilalti, iar ei se vor epuiza incercand sa va inteleaga miscarile. Dusa la extrem, aceasta strategie intimideaza si terorizeaza.

Exemplu ->

In anul 1972, campionul de sah Boris Spassky il astepta pe adversarul sau, Bobby Fischer, pentru a disputa o serie de partide ce contau pentru titlul mondial. Ora la care fusese programata prima partida se apropia, dar nici urma de Fischer. Cu o clipa inainte de anularea intalnirii, Fischer apare in sfarsit, dar imediat incepe sa se lamenteze ca un copil rasfatat: ba ca nu-i place decorul salii, ba ca luminile – chipurile – cad prost, ba ca il deranjeaza camerele de filmat etc. Lucrurile s-au linistit intr-un tarziu, dar Spassky devenise foarte nervos. Fischer pierde prima partida, dupa ce comite niste erori incredibile, ca ultimul ageamiu. Spassky este dezorientat. Partidele continua, victoria revenind cand unuia, cand celuilalt, cu Fischer osciland intre normalitate si dementa. Apoi, brusc, Fischer incepe sa insire mutari de geniu, una dupa alta, inclinand balanta victoriei de partea sa. Spassky este convins ca este victima unui complot, se gandeste chiar ca adversarul sau il hipnotizeaza. La sfarsit, se declara invins, iar in urma acestei infrangeri neasteptate, el, favoritul, nu si-a mai revenit niciodata.

Discursul Electoral

In anul 433 i.H., insula Kerkyra (numita mai tarziu Corfu) si orasul-stat grec Corint erau in pragul unei ciocniri armate. In aceasta situatie, amandoua partile au incercat sa obtina ajutorul orasului Atena, ca urmare si-au trimis ambasadori care sa incerce sa incheie o alianta cu atenienii. Reprezentantul Corintului a tinut un discurs stralucitor si pasionat despre prietenia care legase in trecut Corintul si Atena, in vreme ce reprezentantul Kerkyrei a recunoscut ca nu a ajutat niciodata Atena, ba dimpotriva, s-a aliat mereu cu dusmanii sai. Dar, a mai adaugat el, Kerkyra isi pune la dispozitie flota, a doua ca marime dupa cea a Atenei. Ascultand aceste discursuri, atenienii au decis sa sprijine Kerkyra, abandonand aliatul traditional Corint.

Intelegeti, domnilor politicieni ?

Diaspora

Sau "De ce nu m-aş duce la vot". Nu spun că SI-GUR nu mă duc. Şi nu vreau să conving pe nimeni că, dacă nu aplici ştampila, eşti mai înţelept. Din contră, de la 18 ani, de cînd am dobîndit dreptul de a alege, nu am lipsit decît motivat şi am fost mîndră de civismul meu. Ba m-am mai şi certat cu alţii care ziceau că nu servesc alegeri, au altele mai bune de făcut: "Păi cum?!!! De-aia au murit oamenii ăia la revoluţie?!!!". Însă acum mă aflu într-o situaţie specială pe care doresc să o analizăm împreună. Cine ştie? Poate mă mai gîndesc şi mă răzgîndesc dacă mă va combate cineva adînc.



Din capul locului trebuie să vă mărturisesc: am senzaţia că nu mai am drept de vot. Că am renunţat la el în momentul în care am ales să trăiesc în altă ţară. Economic exprimat situaţia se rezumă aşa: nu mai plătesc taxe şi impozite statului român, nu mai pot avea nici o pretenţie de la el să aibă grijă de mine. Sînt pe cont propriu.

O singură dată am simţit că TREBUIE să votez de cînd locuiesc în Zagreb. A fost cu ocazia referendumului pentru demisia lui Băse. Nu-mi mai plăcea de el la vremea aceea, dar am zis: "Io l-am pus acolo, io-l dau jos cînd i se termină mandatul!". Chestie de principiu.

După aceea am asistat la alegerile croate unde partidul la putere, HDZ, a reuşit să obţină cel mai mare număr de voturi în ciuda opoziţiei puternice. La mustaţă i-au depăşit pe SDP. Cum au reuşit? Păi exact cu ajutorul diasporei care i-a adus 2-3 parlamentari în plus! Care s-au simţit la calculul pentru stabilirea coaliţiei de guvernare.


Şi atunci am auzit croaţi dornici de schimbări oftînd dezamăgiţi: "Da' la ce au votat, domnule, cei care locuiesc în Germania şi Austria şi Bosnia? Că ei de fapt, nu vor simţi pe pielea lor ce înseamnă votul lor. Tot eu am de suferit încă un mandat cu aroganţii ăştia ...". Am luat aminte şi le-am dat dreptate.

Dacă tot vorbim despre cine are dreptul moral şi cine nu să primească abţibild cu VOTAT în buletin, să vă mai spun ceva ce mă deranjează. Eu am dreptul să votez la consulat că am reşedinţă în ţara străină, dar turistul aflat în trecere nu. Păi cum vine asta? Argumentele ar fi tot cele de mai sus: tot turistul trăieşte în România, nu Oana Băcanu care vine doar în vacanţe. Nu-i corect.

Dar să trecem şi la raţiuni mai egoiste. Ce-mi iese mie, domnilor, dacă mă duc la vot? Haideţi să vă zic ce aştept eu de la statul român, aşa ca diasporean ce mă aflu. Nu-s multe.

1. Aş vrea să nu mă mai prefer să vin personal în ţară ca să-mi scot un cazier, certificat, carte de identitate etc. pentru că E MAI IEFTIN ŞI MAI RAPID decît să apelezi la Ambasada României.

2. Aş vrea să beneficiez de aceeaşi asistenţă şi grijă ca închişii "nevinovaţi" din penitenciarele de aici care ameninţă că se spînzură.

3. Aş vrea ca Ambasada României, nu numai ICR-ul, să aibă bibliotecă cu cărţi româneşti. Căci îmi place să citesc, dar chiar pînă la Praga nu m-aş duce să împrumut o carte. Mai bine lecturez Fuck You, Tovarăşi.


4. Şi aş mai vrea ca Ambasadele României să angajeze legal personal local. Atunci aş putea lucra pentru ei ca traducător şi interpret. Căci au nevoie, dar e normal să-mi meargă vechimea dacă prestez pentru ei.

Atît.

Ştiind că doleanţele mele sînt de-a dreptul idealuri şi că, dacă n-a reuşit Cioroianu cît a fost ministru să mişte ceva, doar nepoţii mei au să prindă vremuri mai bune, la ce să votez? Sînt dezamăgită, domnilor. Am luptat, am făcut campanie, m-am bucurat cînd au cîştigat portocaliii şi apoi ... Ştiţi restul poveştii, nu insist.


Aş mai fi trecut în revistă şi argumentele practice pentru care nu m-aş duce la vot (aş pierde vreo cîteva ore din ziua de alegeri, banii de transport şi tuşul de pe ştampilă), dar m-am răzgîndit. În fond tot eu, cu buletin de Braşov, am stat la coadă în Bucureşti 7 ore că să iasă cine trebuie acum patru ani (căci pentru cei în tranzit prin capitală se organizaseră doar 7 secţii de votare ca să evite fraudele ...).

Închei aici şi aştept cu interes.

Oana Bacanu

Profesorii de Populism

Săptămâna trecută am asistat la unul din “momentele de vârf” ale acţiunii clasei politice.

Este vorba de goana disperată după voturile profesorilor. Aleşii neamului din Camera Deputaţilor au votat o lege prin care s-a decis creşterea cu 50% a salariilor profesorilor din învăţământul preuniversitar şi universitar. Spun disperaţi pentru că nu au stat nicio clipă să analizeze efectele unei asemenea măsuri. Aceste efecte se văd deja: funcţionarii şi studenţii ameninţă cu greve generale dacă nu vor primi acelaşi procentaj de creştere la salariu, respectiv la bursa studenţească.

Dacă analizăm cazul creşterii de salarii pentru profesori, vom vedea că legea este gândită cu picioarele. Nu este admisibil ca un profesor universitar care are 50-60 de milioane salariu să beneficieze de aceeaşi creştere procentuală ca cei care au 10 milioane salariu. O lege venită să stimuleze cadrele didactice se transformă într-o lege care va dezavantaja marea majoritate a profesorilor (cei cu salarii mici) şi va accentua diferenţele de salarizare între cei cu salarii mari şi cei cu salarii mici.

Creşterea substanţială a salariilor într-un domeniu de prioritate naţională, se poate face numai prin adoptarea unei strategii pe termen mediu (intre 4-8 ani), în care să fie prevăzute creşterile anuale.

Pentru ca tabloul să fie complet, parlamentarii într-un dispreţ şi o nesimţire totală faţă de cetăţeni, şi-au votat săptămâna trecută o mărire semnificativă a pensiilor.

Revenind la ameninţările cu greve, permiteţi-mi să vă spun că o grevă a funcţionarilor publici de trezorerie înseamnă blocarea întregii ţări; nu se mai efectuează plăţile statului, nu se mai încasează taxe, angajatorii pot ajunge în situaţia în care nu pot respecta termenele de plată pentru diferite contribuţii la bugetul de stat şi tabloul poate continua.

Toate acestea din disperarea după voturi a aleşilor. Aceste măsuri populiste promovate de către partidele politice din Parlament creează o presiune foarte mare asupra Guvernului şi asupra bugetului, existînd riscul de a intra în spirala inflaţionistă. Aceasta, coroborată şi cu criza economică mondială, ne poate aduce în pragul unei explozii a preţurilor. Scăderea puterii leului în raport cu celelalte monede ne-a adus în situaţia în care, la un credit de 100.000 de euro, de exmplu, trebuie să platim în plus mai bine de 10.000 de euro.

Aşadar domnilor deputaţi se pare că măsura voastră populistă se va transforma într-o măsura antipopulistă prin efectele pe termen mediu şi lung.

Fac un apel şi la sindicatele diferitelor categorii sociale să dea dovadă de responsabilitate în momentul în care fac cereri de creştere a salariului. Tot ce am acumulat în patru ani se poate pierde în cateva luni şi cu efecte dezastruoase.

Toate acestea se întamplă în momentul în care ţara noastră are posibilitatea de a deveni un reper european al dezvoltării economice.

Cornel Pieptea

Internet sau Mici si Bere ?

Cum se câştigă alegerile în era digitală? În România nu se câştigă. În SUA da.


Phil Noble, implicat în campania lui Barack Obama ca voluntar a demonstrat cum se poate în Statele Unite, iar specialiştii noştri în comunicare ne-au argumentat cum nu se poate în România. Sau cel puţin asta au încercat. Primul mesaj pus pe site-ul candidatului a fost „You own this campaign”. Campania s-a axat pe mai multe planuri, printre care şi acela de a-l face pe om să creadă că deţine controlul asupra deciziilor sale şi că rezultatul final va fi datorat alegerii sale. El va fi acela care a pus umărul la viitorul Statelor Unite ale Americii şi nu politicianul. Mesaje precum „I’m asking you to believe” întăresc această idee de a avea soarta politicianului în mâini şi numai tu ai puterea de a-i da o şansă acestuia. S-au vândut pe Internet tricouri cu chipul lui Obama şi s-au organizat concursuri pentru a se strânge donaţii. Cetăţenii care donau 250$ pentru campanie erau trecuţi pe o listă, iar la final 5 dintre aceşti oameni câştigă o cină alături de Barack Obama. Ce vreau să reţineţi aici este că nu le-au oferit oamenilor mici şi bere, fasole şi ciorbă cum se obişnuieşte la noi, ci i-au manipulat ieftin şi eficient.

Adriana Săftoiu a spus că „politicienii noştri folosesc cele mai cinice metode pentru a convinge electoratul” şi că „la noi banii votează, nu informaţia”. Ei bine cum îţi educi electoratul aşa îl ai. A adăugat bine că în România „era digitală se câştigă cu sacoşa”, dar mi-ar fi plăcut să aud şi nişte soluţii pentru ca situaţia să se schimbe. Spunem că ţăranul nostru cu mită e câştigat, dar sincer o sacoşă de făină şi o sticlă de ulei pe care le primeşte în campanii nu-i ajung pentru patru ani trăiţi din nou în sărăcie. Aşa că ar face bine doamna Săftoiu să nu se coboare la pomeni electorale, ci să găsească altă cale de a-şi aduna voturi căci vorba aceea... minunate sunt căile PR-ului.

Dumitru Borţun a spus că „nu poţi crea vectori de presiune prin Internet” şi că „nu poţi mobiliza publicul să meargă la vot prin comunicarea online”. Singurul impediment ar fi că nu tot poporul are Internet, dar altfel nu ar trebui să existe „NU POT”. Dacă nu prin donaţii precum la americani, atunci prin alte moduri.

Bogdan Naumovici a întors un pic (mai mult) roata discuţiei. Cei care au Internet sunt tineri şi oameni de vârsta a doua. Majoritatea votanţilor sunt pensionari. Ceva nu se leagă între „era digitală” şi votanţi. Politicienii nu sunt interesaţi să atragă publicul tânăr pentru că asta ar aduce o schimbare la nivelul ţării, adică exact ceea ce „mai marii” nu îşi doresc. Cinci milioane şi ceva de oameni din România au Internet. Punem că din aceştia, 4 milioane au drept de vot (deşi dacă puştiul are Internet, au şi părinţii dar în fine). Sunt de neglijat 4 milioane de alegători? Sunt de neglijat se pare...

L-am întrebat în cadrul conferinţei pe Mircea Geoană dacă pe viitor va investi resurse tot în pomeni electorale sau va investi în comunicarea online, pentru că eu ca şi studentă prefer să citesc blogul unui politician decât să ma duc la mici şi bere în parc la Izvor. Mi-a zis că el nu face pomeni electorale (chiar credea că înghite careva gogoaşa) continuând cu un discurs despre convingerile sale legate de viitorul ţării, evident nerăspunzând absolut deloc la întrebare. În sală oamenii râdeau pe sub mustăţi cum la o simplă întrebare nu a putut da un răspuns şi a crezut că ne ia de proşti pe toţi (ţin să precizez că în sală erau 90% oameni care au studiat/studiază comunicarea) spunând ca papagalul fraze scrise de consilierul său probabil.



Organizarea a fost de nota 10. Aş mai fi comentat momente ale discuţiilor, dar risc să vă pierd pe parcursul lecturii. La noi nu se câştigă alegerile folosindu-ne şi de Internet pentru că nu se vrea. Nu vorbesc de campaniile în mediul rural. Presimt că ne mai trebuie încă 4 ani pentru a se mai duce din nesimţirea campaniilor de acum. Intelectualul nu are ce face cu pomenile politicianului. Nişte pensii mărite în prag electoral, dar care se vor pierde în scumpirile la gaze, curent şi alimente sunt nimic pe doi. Şi ca bonus de informaţii vă zic că bunica mea din sectorul 5 a primit telefon mobil de la Vanghelie în campania pentru primăriile de sector, l-a pus într-un sertar la zăcut şi a votat cu Sebastian Bodu. În scurt timp pierdeţi şi pensionarii...

(Postul de mai sus conţine un comentariu subiectiv al conferinţei „Politica 2.0. Cum se câştigă alegerile în era digitală” )

Corina Iordache

Floriiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiin Calinescuuuu !!!

“Nu mă interesează nici maşina, nici salariul, nici pensia suplimentară, nici secretara. Nu mi se pare corect ca un parlamentar să ceară în plus la pensie decât un strungar, un profesor, sau orice alt om normal. Pentru că suntem în casa Brătienilor, care au fost un model în acest sens, vă spun că în politică trebuie să mergi atunci când ai bani de cheltuit, nu atunci când ai bani de făcut”

Regele si Regina Sarmalelor Electorale

Click pe imagine pentru marire ->

Banana lui Boc

Emil Boc vrea sa ne trimita in randul tarilor bananiere din punct de vedere politic sustinand demagogic ca ar fi bine sa avem un parlament unicameral in locul celui bicameral actual. Solutia pentru imbunatatirea activitatii parlamentului ar fi poate reducerea numarului de parlamentari cat si diferentierea prerogativelor Senatului si Camerei Deputatilor.
Iata mai jos tarile lumii clasificate dupa sistemul lor parlamentar - cu albastru cele pe bicameral si maro cele pe unicameral.


Culmea culmilor este ca lucrarea sa de doctorat sustine cu totul altceva (click pe imagine pentru marire) ->