Arogantii si Prostanacii

S-a văzut în parcarea Romexpo unde liderii celor mulţi şi săraci şi-au etalat limuzinele mari şi luxoase. S-a văzut în rictusul însetat de putere şi bogăţie al lui Adrian Năstase; în euforia grăbită cu care Mircea Geoană interpreta partitura promisiunilor electorale; în aroganţa tăioasă al lui Miron Mitrea; în ironiile înfumurate aruncate de Victor Ponta; în grimasa atotdispreţuitoare a lui Liviu Dragnea, un dumnezeu local ridicat de reforma lui Geoană la rangul de lider naţional: în mugetul de prădători vorace al baronilor locali; în ultimul rând în zâmbetul pervers al lui Ion Iliescu care transmitea o comandă simplă: Mircea, fă-te că eşti premier…

Patru ani cât a stat în opoziţie, timpul a trecut degeaba pentru PSD. A rămas acelaşi partid nereformat în care bătrânii saurieni fac legea, iar tinerii sunt vitrina trimisă la TV. În PSD se predică Marx şi Lenin sau, mai nou, a treia cale a lui Giddens, dar protejaţii lui Iliescu se închină la vile, se roagă la zeul Merţan şi fac mătănii numărându-şi mental multi-milioanele. Am văzut la Romexpo un miting de flămânzi avizi îmbătaţi de aburii puterii. Se băteau în piept că mor de grija săracilor. Mârăiau zgomotos spre „ciolanul“ controlat de patru ani de „puterea de dreapta“.


Pe mulţi, procurorii îi caută pe la vile, iar ei stăteau cocoţaţi pe o scenă, rosteau nume de candidaţi, proclamau sfârşitul unor doctrine, agitau lopeţi în aer. Unii închideau ochii şi se vedeau deputaţi sau senatori. Alţii întindeau mâinile pipăind imaginar fotoliile, birourile şi secretarele de miniştri. Parfumul bugetului de stat îi ameţise pe toţi. Opoziţia a fost grea, vorba lui Adrian Năstase, iar până la girofarurile puterii nu mai e decât un pas. Nada electorală a pensiilor şi salariilor a fost lansată. Cei puţini şi bogaţi nu trebuie decât să aştepte liniştiţi ca toţi cei mulţi şi sărăci să vină să-i voteze şi să le refacă accesul la comisioane şi să-i repună în circuitul valizelor din politică. Ca întotdeauna, demagogul de serviciu al partidului, Ion Iliescu, performa cu virtuozitate aceeaşi placă învechită a „guvernării cu modestie şi decenţă, nu cu înfumurare şi pretenţii“.


Dar cine-l mai asculta? Când Iliescu şi-a ţinut discursul, sala era aproape goală. Pesediştii nu mai aveau nevoie de sfaturile lui pentru că se vedeau deja în scaunele puterii. Doar câţiva nostalgici, fanatici ai populismului pur, s-au înghesuit lângă scenă pentru a-i sorbi vorbele goale. Spre deosebire de alte dăţi, când discusurile lui Iliescu îi priponeau în scaune dornici să se împărtăşească din arta celui sărac şi cinstit, acum nu au mai interesat pe nimeni lozinci ruginite precum aceea că „PSD nu trebuie să fie un partid al demagogilor, al celor interesaţi doar de putere, avere, îmbogăţire personală“. La fel de nepotrivită ca şi discursul lui Iliescu a fost aria interpretată de Costel Busuioc. Nu el ar fi trebuit să cânte. Ci Adi Minune şi Guţă care, cu hiturile lor nemuritoare „Să moară duşmanii mei“ şi „Milion cu milion fac mai multe milioane“, s-ar fi potrivit mai bine cu valorile, aspiraţiile şi obiectivele baronilor locali şi naţionali ai PSD care stau să revină la guvernare.